Finanţarea achiziţiei unui imobil în străinătate

Dacă doriţi să finanţaţi achiziţionarea unui imobil în străinătate printr-un credit ipotecar, aveţi următoarele posibilităţi:

a) Credit ipotecar de la o bancă din străinătate:

În majoritatea ţărilor UE, băncile străine sunt dispuse să ofere credite ipotecare şi cetăţenilor străini care doresc să achiziţioneze proprietăţi imobiliare în ţara în cauză. Bineînţeles că solicită dovezi de la cumpărător privind capacitatea acestuia de a plăti creditul. Băncile din străinătate îşi iau ca garanţie imobilul cumpărat în străinătate. Procesul administrativ de aprobare a creditului şi taxele bancare diferă uşor de la o ţară la alta. Compania Rellox este capabilă să ofere asistenţă completă la rezolvarea cererii de credit ipotecar. Bineînțeles că orice astfel de negocieri au un caracter stric individual, iar decizia finală privind condiţiile de acordare a creditului este la atitudinea băncii. Mai trebuie menţionat că în anumite ţări, cum ar fi Croaţia, procedura de acordare a creditului ipotecar este complicată.

b) Credit ipotecar de la o bancă din ţară:

Recomandăm clienţilor noștri să consulte şi banca lor locală în decursul negocierilor privind finanţarea achiziţiei unei proprietăţi imobiliare în străinătate. Unele bănci locale sunt capabile să ofere condiţii bune (credite ipotecare cu scop determinat) pentru achiziţionarea unui imobil în străinătate. Atragem însă atenţia că de obicei, băncile locale nu au posibilitatea să ia în garanţie imobilul achiziţionat în străinătate. Sunt capabile să accepte ca garanţie un alt imobil aflat în ţara în care banca acţionează.

c) Proiecte noi

Ne permitem să atragem atenţia şi asupra faptului că în cazul achiziţionării unui imobil aflat în construcţie sau înaintea începerii construcţiei, plata preţului de achiziţie se poate repartiza pe mai multe rate, plătibile pe parcursul construcţiei. Astfel, plata preţului de achiziţie nu se face integral, ci în decursul unei perioade mai mari de timp.

Doresc să primesc noutăţi şi oferte actuale de proprietăţi imobiliare, gratuit şi direct la e-mail-ul meu:

Hot tips | Avem pentru Dvs. Pregătit peste 6000 de imobiliare din toată lumea Ofertă completă

Doresc să primesc noutăţi şi oferte actuale de proprietăţi imobiliare, gratuit şi direct la e-mail-ul meu: